Pocneste mobila tamplelor mele,
Ca un declic al seifului pradat
Sub placa rezonanta a lui Mozart
Prea grea...
Pe scara lui Mohs
Hurducaie un sentiment de duritate unsprezece;
Ingheata jucatorii din mansarda durilor,
Asii de trefla le pica din maneci,
Cate cinci,sase o data
Si palesc intr-o toamna a jocurilor de noroc fortat
Mai jos,la parter...
Chiar si pistoalele lor amenintatoare se ofilesc,se ofilesc,
Pana ce nu mai ramane decat scheletul fin al trifoiului sa-l bazaie
bisturiul crivatului,
Dom al invalizilor in Hiroshima intamplarii

Noapte de noapte s-au perpelit muchiile sentimentului de diamantat
Pe toate fetele si canturile
Si povestesc usurat acum colturilor din mansarda
In care altadata nu aveam voie decat dimineata,
La cules de cartuse si mucuri de tigara:
Tu,poarta de tei
Si tu iedera ce-ti feresti ochii orbi de soare
Si voi trandafiri care incendiati balcoanele,
Stiati ca nepotrivirea lambriurilor din holul singuratatii,
De care va tot ispiteam si descoseam
Si va trageam de manecile inflorate,
Nepotrivirea lambriurilor din holul singuratatii
Povesteau permutarea asta inca de noaptea trecuta
Si singurul salt nemortal al sufletului meu
Intre muchii de zar,paralele inegale mereu
A fost asta noapte
Si eu
Eram cel care isi pocnea zarul tamplelor in pas de voie
Stanga dreapta,dreapta stanga...