Dimineața încă nu mușcase din pulpa nopții.
Doar adulmecase aburii calzi
Răsfirați pe coama orizontului,
Înroșit de un soare bătrân
Ce-și pierdea sudoarea
Pe ultimul fir de iarbă.
Nesfârșitele cârduri de ciori,
Ruginite și ele
De toamna uitată prea mult printre noi,
Patrulau încoace și încolo
Pe câmpurile uscate
Răspândind tăcerea.
La apus,
Cerul își pieptăna pletele
Zburlite de vânt
Prinzându și în el imortele.
Doar eu
Tineam in palmă ghemul timpului
Deșirând anotimpuri,
Si-mi număram zilele
Adormind sub o pătură de frunze
Moarte .