Vârtejul de praf al deșerturilor văzut de departe. Elitre invizibile verbalizează orice absență. Nopți fără sfârșit. Miraje. Șlepuri ale neputinței îi fac pe porumbei să vibreze în aerul alb al dimineții. Aerul și porumbeii se confundă. Mustrări traversează acest spațiu, descântând caravane trecătoare. O oază în depărtare nivelându-și zăpezile, măsoară în tăișul focului orice grăunță explodată, orice gestație care ar putea deveni cânt. Conștiința se mișcă, se expune în ciorchini. Miraje pentru cel însetat, revendicări de insecte sub urzeala palidă a mineralelor. O sevă trecătoare a chemat toate posibilitățile. Singur în mijlocul ei, beduinul. Gustă încă, între liniștea și grosimea burnusurilor, rădăcinile proaspete ale straturilor. Nemișcate și de neocolit: nisipuri și mica. Orice grăunte care implozează în miezul de foc al stelei. Mersul este măsură, gest potrivit, abandon al clipei. Dune se așază în fața vânturilor. Visăm aisberg-uri. Visăm alb. Îmaginăm la nesfâșit saline. Fosile neștiute execută desene ale căror urzeală este cale sau labirint – poate spre salvare. Cine poate să spună? Luptăm aici împotriva mării, a mișcării, a valurilor de cristale; priviri imperceptibile, înecate în cerurile lunii albe. Semnal al limitei extreme –
stârvul. Eroziune de neocolit, geyser plutonian, bulgăre pietrificat de angoasă. Grăunțele de energie dau semne. Delirăm încet ca și cum ne-am îneca. Ne reflectăm în puțuri imense, imaginare. Linii de forță magnetizează o căutare fără obiect. Stoluri de păsări indică Nordul. Crăpături și tăișuri de faleză au imprimat materiei pecețile ascuțite ale brazdelor lor minuscule. Pentru cine se găsește, este Anonimul, densitatea celui Fără-Nume, identitatea supremă sub zgura crustelor regale.