Aș fi crezut că ai plecat, că nu mai vii
Ca o undă de parfum, ca un pierdut sunet
De unde să te iau, ești ca o joacă de copii
O! Poezie dulce o să-ți dedic un sonet.

Nu sunt poet, nici ceva oarecare,
Dar î-ți scriu ca un cer senin,
Cu un șuvoi mare de candoare
Inima-mi bate și te simt ca pe un Soare.

Mare-mi e mirarea când te compun
Vraja-ți gălbuie te aduce pe fereastră
Și î-mi șoptești secrete cu glasu-ți bun
Părul în fir de vers unduit î-mi dă muza pură.

Și când te desăvârșesc cu sufletu-ncântat
Te-aștern pe coală albă, te-aștern cu nerăbdare
Iar când pe ușă grea tu-ngrabă ai plecat
Î-mi spui că vei veni, dar ești în depărtare.