Învățasem să nu mai stau în genunchi și să îmi țin spatele drept
Știam să mă rog degeaba în câteva limbi de circulație restrânsă
Nu puteau lipsi etrusca, aramaica și basca aceea nu foarte veche
Până când am înțeles că există numai una
Care începe cu un A citit altfel decât AlfaBetul cel de toate zilele
Mi se spunea: citește printre rânduri, uită-te în spatele cuvintelor
Până când (e același până când) într-o zi am căzut în spatele literelor
Și le-am spus și lor cuvinte-dacă iese prost spun că e doar o greșeală
Cuvintelor le-am spus litanii iar atunci propoziții simple au primit coperți
Bineînțeles că între coperți nu trebuie să se afle nimic mai mult
Doar foile albe ale asemănărilor care fac dintr-o carte o carte
Dintr-o oră o oră iar din distanțe își fac avioane sau bărcuțe de hârtie
Care pleca la ore stabilite anual și publicate sub egida unei societăți tutelare
Cred că pe undeva astea ar fi trebuit și ele să aibă un nume
Dar până și pe ăsta l-a ocupat un alt nepereche nenumit inițial "escu"
Spune și tu, toate locurile goale sunt ocupate, rezervate în prealabil cu atâta grijă
Sala e goală dar pe casierie scrie "La spectacolul de azi nu mai sunt bilete"
SOLD OUT! CASA CHIUSA! (asta dacă va vrea să nu mă vadă și vreun străin, nu?)
Mă întorc cu spatele și încep să cânt. Fals, tremurat, doar sunt sub duș, nu?
Realizez că sala era plină de fapt. În loc să îmi iau prosopul înclin capul și mulțumesc
Dacă e vis e unul interesant dacă nu e atunci să fie până la capăt. Rien ne va plus!

Nu e adevărat, mai e ceva. Adevărat vă spun, mai e ceva!
Când mă ridicam din genunchi am zăbovit puțin într-unul
Iar de atunci oricare vânzător de flori sau păzitor de totemuri
Ar putea să mă strige: Cel care se întreabă cum îți dorm mâinile