agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-11 | |
Dragostea vieții. Marea dragoste. Dragostea. Iubirea. Frumusețea. Frumusețea care doarme. Frumusețea leneșă, pentru că frumusețea nu obosește. Frumusețea nu își pierde timpul dormind. Frumusețea nu stă degeaba. Frumusețea visează. Frumusețea visează să devină iubire. Femeia nu este frumoasă. Cerul ce-și exileaza stelele în apa mării este negru și distant, arogant și crud. Mă uit la pata mare, la fel de neagră și ea, de pe perete. Deasupra capului. Nu știu ce ar putea fi și nu am nici un chef să fac cercetări în acest sens. “Ce cauți aici la ea în burtă? Ce p... mea vrei? De ce te ascunzi după copil?”. Pielea ei nu este răcoroasă și salvatoare cum este zăpada pentru bolnavul de febră. Femeia este neglijenta. Ea se intoarce pe o parte și foarte egoista își trage tot trupul după ea, lasând copilul dezvelit în frigul începutului de istorie. Mereu aceeasi poveste. Mereu așa și pe dincolo. Mereu același început. Și nici o istorie în afara momentului de față care deja are alt nume. Nu se numește însă istorie. Cerul, privește în altă parte, în golul său, precum și noi privim fiecare în golul nostru. Nu vede nimic. Se sperie și urlă cu toți norii, cu toate ploile, cu toate stelele, cu soarele, cu luna, cu celelalte planete, cu celelalte universuri, cu celelalte goluri, cu ceilalți dumnezei, cu toate infiniturile. Cu toate de-o data. Pielea ei insuportabil de ciudat mirositoare. În ea se amestecă toate mirosurile, toate culorile, toate lacrimile, toate zâmbetele, toate respirațiile. Tot dorul. Toate pizdele din care se naște moartea. Plânsul rece al copilului dezvelit. Þipătul cerului. Mirosul pielii ei. Și multe altele asemeni lor, îi deranjează somnul. Frumusețea se trezește în mine, iese de după copil și se ridică în picioare. Este înaltă ca mine și mă poartă ca pe un corp căruia îi dă viață. “Pe unde ai intrat?” Nu se mai învelește în copil și nu mai aude când îi povestesc despre aventura tunelului . Îl privesc cu atenție. În el nu se vede nimic în afară de mine. Stă în fața mea și vrea să mă atingă pe burtă. “m-am întors să îmi cer iertare”. Și ca de obicei o iert spălând-o cu limba de rămășitele celuilalt bărbat. Frumusețea se ascunde în copil. Vrea să vadă fără să fie văzută. Se caută de lacrimă prin toate buzunarele, prin toate placentele. Printre dinți. Aprinde lumina, dând totul pe față. Mi se citește pe chipul inundat de lichidul pe care alunecă și moartea. Frumusețea triumfă victorioasă și fericită cu mâna pe lacrimă. O prinde în ultimul moment și n-o lasă să curgă. Privesc spre perete ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pata se micșorează, devenind invizibilă. Putea fi foarte bine sânge, dar nu voi afla niciodată și nu am nici un chef să mă gândesc că ar fi putut fi așa ceva.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate