se agata-n giruete pletele vatului
cararea lui ma poarta
din nou catre nori
nu mai cred in semnele lumii
cu ochiul egolatru ma iscodeste
si ma alunga in paduri de cedrii
albastrii ce-mi invaluie ochii in ceata
bat la tamplele muntilor de erenit
ca sa-mi aud ecoul pumnilor in piatra
si ma alung obositor
printr-un décor
randomizat si mozaic
in care am invatat sa nu mai simt
nimic
candva imi oglindeam privirile-n cer
azi cerul e pamant gol.