Si ce daca te iubesc ?!
Si ce daca mi se sfisie carnea
in zdrente oropsite
si crude?!

Daca ai putut sa ma arunci,
atunci,
vei putea si acum sa ma surizi,
ingimfat
ca o turla de piatra
deghizata in catedrala!


Si ce daca te iubesc?!
Am fost pentru o clipa
perfecti...
dar sfera de cristal
s-a sfarimat crocanta,
sarmanta,
in aschii ce mi s-au infipt
pina si in umbra!

Si ce daca te iubesc?!
M-am strecurat,
in cana de ceai ramasa linga pat,
m-ai baut,
tacut,
te-am adormit,
te-am otravit
si te-am pierdut....

Acum pindesc
la colt de curcubeu!
Tot eu!
Nu ma lasa tautologie meschina
a vietii de dincolo de moarte.
Dar nici nu-mi imbuiba existenta
cu sensuri unice!

Despica-mi firele de iarba blonda
in siruri de raze de soare,
slefuieste-mi ochii in fatete de briliant
si retraieste-ma in alb-negru!

Nedumerita de atita soarta,
m-am chircit in fata unei troite disperate,
si am intrebat eterul,
efemerul,
(cine stie, poate imi da raspunsul la fel de retoric):
“si ce daca te iubesc?!!!!”