Cum a tras Vlad (sau Ștefan) doi litri de sânge pe sfoară


Apa era oprită încă de dimineață. Vlad (sau Ștefan) și-a deschis vena folosind un ac de cusut sterilizat în prealabil cu niște lapte clocotit. A scurs doi litri de sânge într-un lighean, după care și-a bandajat încheietura. A scufundat containerul unei pipete în lighean, alegând astfel cel mai bun sânge. A înșurubat capacul pipetei, iar restul de lichid, cam o mie nouă sute optzeci și cinci de mililitri, l-a vărsat în rezervorul WC-ului. A coborât capacul, temându-se să privească înăuntrul vârtejului roșu (atâta sânge îi făcea rău). A tras apa, adică sângele. Sângele a bolborosit, nemulțumit.

Vlad (sau Ștefan) a revenit în sufragerie și, cu ajutorul unei lanterne, a studiat cu mare atenție pipeta și conținutul ei. A căpătat certitudinea că forma ei translucidă ar putea, în anumite condiții, să îl ciupească violent de obraz. Drept urmare, a picurat tot sângele din pipetă peste furnicile din bucătărie, câte o picătură pentru fiecare.

O jumătate de oră mai târziu a simțit că e gata să leșine și i-a strigat soției să pregătească ceva de mâncare. Era 23 aprilie 1985, după-amiaza.