O linie subțire și fulgerarea scurtă a unei constelații
îmi țâșnea din vene vise leucemice cu ecou de plumb
mă ajungeau din urmă așteptările tale împletite în nouă
spirale frânte și nu mai știu dacă te mai iubeam sau poate
doar număram binar spini vinovați de un alter-ego
mă dureau apusurile și castanele fierbinți cu toamna
din toate încheieturile îmi picurau tăceri amestecate
când iar te lepădai de mine printre degete cu lumea
și arborii tău cu ramuri încrucișate pe la spate îmi
umpleai conturul cu flori de gheață, petală cu petală
fără întoarcere, ochii tăi croșetau o hemoragie conjugală
alături doar eu te mai dăruiam luminii cu respirații desenate în palmă...