poemă mireasă
îmbrăcată în flori de zăpadă
am să pictez
anotimpul
ochilor tăi
în nunți nesfârșite
cu mii de lumânări
cuvinte arzând la ambele capete
fără să se mistuie
lumina se toarnă
in cupe
de-vin
tot mai aproape
de măduva sângelui alb
roșu însemn
pe mâinile noastre
să ne recunoaștem
și cu ochii închiși