Ne prelevăm, prin gânduri abstinente,
De haosul predestinat în noi,
Lăsând adânc ascunse, insolvente,
Nevoile bătute de nevoi.

Ne căutăm spre-a ne găsi sau, poate,
Răstălmăcind mandatul afectat,
Ca-ntr-un ceaslov le căutăm pe toate
Cu-același vechi, nescris, deziderat.

Nutrim, datornici, gând de slobozie,
Încinși de-alergături pe-același crug,
Când circumscriși în fantasmagorie
La cap de drum ne deșteptăm pe rug.

Atunci, abia, sătui de umblătură,
Împleticiți, visăm un echinox
Ce nu se lasă prins în conjuctură
De Timpul nostru, veșnic paradox.