mai nimic nu vine singur...

în crângul meu albastru
au venit ploile
s-au perindat anotimpuri
au răsunat în văi tăceri de noapte,
de viscol, de negură

flori ale unui soare
dintr-o altă galaxie,
pentru o altă galaxie,
pentru o altă viață
au îmbobocit alene

am sufletul golit, ciuruit
e noapte neagră
felinar de amorțeală
apăsătoare, cleioasă
cum îmi mai bate inima!

parcă toți și toate stau invers
pe locul meu
stă un altul
care se înțelege perfect cu tine
eu nu știu ce vreau,
ce-am vrut și de ce zac
în cochilii de vieți demult apuse

așa a fost mereu
dar astăzi parcă
a început să se stingă
și mă doare

mi-e frig
nu am știut încă
sau am uitat oare
că așa doare
în mijloc de suflet?

lacrimi uscate
curse de ani
de piatra
mi s-au făcut
pe obraji

tu n-ai nici o vină...