Geniu


Să spui despre geniu că-n viață visează,
Să spui că trăiește-ntr-un rai ce nu-i sfânt;
De-ai spune că soarta-i nu e pe pământ,
Să știi doar că soarta doar el o veghează.

Să nu-ncerci trăirea în sensul gândirii
S-o afli, căci lumea nu are trecut;
De-ai vrea nemurirea s-o crezi un avut,
Să știi că doar el dă un sens nemuririi.

Să cauți să vezi cum se poate-ncălca
Bariera închisă, idealul lumesc;
De-ai crede că nu e o scară-n ceresc,
Să știi doar că-n crezu-i o poate urca.

Să lauzi tu geniul, căci viața-și închină
Și ție, când lumea o schimbă în vis;
De-ai trece cu gândul prin al minții abis,
Să știi doar că gându-i în vise suspină.

Să vrei ca un geniu iubirea-i s-arate,
Să-ți cadă-n genunchi, să-ți aducă elogiu...
De-ai vrea toate astea - etern sacrilegiu -
Să știi doar : eternul nu-i fapte deșarte.

Să strigi către ceruri, în joaca-ți nebună,
Că nu-i mai presus decât tine nimic;
De-ai zice că geniul ți-e slugă și-amic,
Să știi că doar geniul mai poartă cunună.

Să uiți că născut ești din vină și-n glumă,
Că maine se poate să nu mai trăiești;
De-ai pune pe ceruri o stea, ce iubești,
Să știi doar că geniu de nu e, e humă...