E-nvalmaseala mare, azi, in gradina mea cu ganduri,
Un trandafir uscat, a revenit la viata,
Desi-l credeam pierdut, in a uitarii ceata,
El iarasi ma inteapa, cu un noian de ace...

Desi a renascut si a facut boboc,
La mine in inima el nu mai are loc;
Desi ar vrea sa-mi dea miresme-mbatatoare,
Floarea ii este pala, nu are nici culoare.

Deasupra lui se-nalta, un falnic crin albastru;
Cu-a lui miresme-ametitoare gradin-acum o cucereste,
Iar floarea cea de trandafir...
Cu frunzele-i vanjoase o umbreste...

Se chinuie-n zadar, catand mereu scapare,
Si cere ajutoare... dar nimeni nu apare...
Se las-apoi invins, de crinu-acesta mare,
Gradina o paraseste, locul il lasa l-alta floare.

Gradin-acum o stapaneste, el, mandru crin albastru...