Evol

Stau pe luna si privesc lumea.
Ce patetic! Ei chiar au nevoie de ea.
Cred ca daca as arunca in ei cu o bucata
De lumina adormita, ar spune ca Dumnezeu
le-a dat un semn.
-Uite! Doi copii mici se cearta de la jucarie,
Doi oameni mai mari se cearta...
Doi adolescenti se saruta in curtea liceului,
Doi batrani inca isi mai duc poverile impreuna,
Doi...doua vieti au fost unite.
-Astia chiar nu pot trai cate unul?
-Ce rost are sa iti faci griji pentru celalalt,
sa depinzi de el si sa aiba nevoie de tine,
Facandu-te sa te simti dator fata de el?
Eu nu am vazut niciodata lumea in doi,
gandeste-te cum e sa razi la suferinta altora
stiind ca tu nu vei fi nici macar atins.
Asta e placerea mea...
eu nu am auzit dar mai ales sa fi simtit
lacrimi, emotii, atingeri si ceea ce voi numiti
Dragoste .
-Cum adica in ce consta lumea mea?
-De ce ma mai intrebi? Tu nu esti mereu cu mine?
si apoi stii mai bine decat oricine ce gandesc.
Revoltator.
Lumea mea nu are sfarsit, a lor are
si ei nici macar nu stiu.
-Nu! Cum indraznesti? Eu nu am nevoie de nimeni
Si daca inca mai port aceasta discutie cu tine
e pentru ca nu pot scapa de tine.
Vreau sa taci, sa ma lasi sa ma amuz pe seama
pacatosilor astora.
Avand in vedere ca pot face exact ceea ce vreau
cu lumea asta ia sa vedem...
-nu! Nu o sa-i aranjez iar dupa iubire...
o sa incerc sa...sa ii aranjez dupa credinta.
Sigur nu vor popula lumea
As putea sa le iau pamantul de sub picioare
si n-ar simti. Asta e, hai sa lovim stelele!







A luat foc reflexia pamantului in oglinda lumii.
De mii si mii de ani arde si nu se mai termina.
Pare a fi zeul universurilor noastre...
nu-mi place pentru ca imi curg ochii,
cand incerc sa ii descopar originea.
-Iar s-a intunecat pamantul si acum,
prea tare, ma arde luna.
Cred ca iar va trebui sa cobor pe pamant...





-ce priveliste! Se pare ca Universul,
spre surprinderea mea, e fericit in
noaptea asta prea calduroasa.
Pacat ca si ei pot sa vada asta,
Ii alunga din puterea mistuitoare...
-uite! Steaua pe care am lovit-o
noi,acum si-a gasit traiectoria
-Hai, nu incerca sa te scuzi.
Si tu ai fost de vina, iti dai seama ca,
ai omorat pe cineva cu sau fara vointa?
Ha!
Cred ca stiu si de unde vine. Priveste!
Se auzea grasul unei mame, ce implora divinitatea,
O mama careia ii fusese rapit de eternitate copilul,
unicul.
-ei nu vor mai avea griji de acum.
Inceteaza, putea fi oricine si,
daca s-a nimerit un copil ce tocmai azi,
a fost botezat...nu e vina mea.
Hai sa mergem, trebuie sa presaram
Cateva vise...cosmaruri.
Doar acum mai mediteaza si ei,
si poate in unele cazuri isi dau seama
ca Adam si Eva au muscat din mar.