O simfonie întreruptă brusc
în pacea de apă,
zgomot profund când se
prăbușește pe lacul perfect neted;
zboară în aer stropi de misticism
în secunda din timpul ștrangulat
al impactului - încetinește atât
de mult încât aproape
poți să auzi respirația timpului -
și se scufundă simfonia - atlantidă
într-o liniște de lac adormit.
Ciudat, n-a făcut valuri -
lacul e vrăjit să fie etern mut,
chiar și adăpostind o simfonie,
pentru că nu a știut niciodată
să acsulte altceva decât propriile
sunete egocentrice ale valurilor autoinduse
iar ea e pedepsită să fie îngropată de vie
în liniștea eternă din tăcerea lichidă
fiindcă a învățat să cânte
prea târziu pentru a învăța
să se facă ascultată.
20 mai 2003