Vorbesc de parcă toate astea ar fi vorbe
Și simt de parcă aș fi un câine rănit
De-o lepră poate...
Un parc răstignit într-un apus de rouă
Ce-mi suna-ades ispititor
Ș-aș vrea să fug, să uit de mine
Prin parcul rourat-nemărginitor.

Privesc spre sângele din apus adunat
În acest vid de parcă
Simt în mine cum se plimbă
Îndrăgostiți ori liceeni.

Dar ce folos, c-a venit toamna
Și-n mine nu mai intră
Decât frunzele unor amintiri
Demult pierdute-n van
Și receptate-n marea de picuri de rouă.