agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-31 | |
sufletele noastre s-au atins în zbor
și-au vrut ca să se nască mi-ai dat în dar un anotimp o pată de lumină și un zâmbet iar eu doar versuri sau doar lacrimi "a iubi" mi-ai șoptit că se poate "a muri" am țipat prea devreme te-ai liniștit apoi pe-o corabie ascunsă cu tot divinul cu toată frumusețea înger ce iubești prea mult... te naști iubind eu mor mereu mă nasc murind ca un pirat înfometat de pradă alerg să te găsesc ca-n primul zbor "a muri" un ecou îmi dobora elanul "a iubi" urlam de teamă și durere "a iubi" e inventat de mine "a muri" e masca mea... Colaj poezie cu Maria lumea în jur prinde contururi geometrice te caut mă caut mă întorc în zumzetul străzii mi-ai spus cândva în spatele cuvintelor se desfășoară o complexă viață ne unim în zbucimul căutărilor altcevaului țesem ca păianjenul pânze răsucite în iluzia schimbărilor tu vei fi întotdeauna aici așteptand furtuna să gonească pe campii herghelii rătăcite de arbori printre jocuri de noapte sculptate în amintiri printre un stol de pescăruși topit în mare ascultand un madrigal de primăvară himerică o eră de piatră adunată într-un zambet dorinței înseamnă-mă pe vălul clipelor de seară ca neclintiți să stăm de vreme-ndelungată în preajma noastră să rămână timpul torent să ne visăm argintul geme pe cojile pădurii cenușa înnoptării își dezbracă pleoapele de ramuri zâmbetul tău otrăvit mi-a mușcat inima iar drumul meu de vânt și-a pierdut haitele de nori plictisiți de-atâtea păduri de pelin îndrăznesc să mă caut în mine cu privirea îmi cuprind inima clepsidră și surâd lumina printre pleoape irisii spintecă picturile abstracte sunt aruncate-n valuri de-un matelot care picteaza pe pânza de catarg îmi putrezește sufletul într-o umbră de-a fi un balet mecanic servit într-o cupă de argint aurită, mi-e glasul forțat de un blestem ca un vierme un giuvaer furat de la o moașă zidită între ruinele flămânzi ale zilei mai este timp să țes pe vânturi Sonete să strâng în hărmălaia ce mai de pe urmă amurguri năpădite de culori oprește-ți lumina în ochii mei popas să rotunjesc albastru spre ceasul tainei așezată militărește într-un fotoliu peste alte pete de untură cămașa mea de copil sfâșiată de crizantemele îndoliate ale unui manechin cu suflet de vată există ca un mozaic din care înfloresc trecător imagini omenești cu glasul lor rămas un snop de bâlbâieli șirete cu umbre târâtoare ce-mi golesc leșul de copilărie cu mirosul acela alb mă încumet la drum poate îmi dai de veste iubesc sufletul insulă focul frânt la vreme de seară dincolo de marginea unei nopți există amintirile tu zămislești un uluitor început nisipul fierbinte încinge clepsidra sticlește pe luciul apei umbra pescarului amator cuprinsă de lenea de-a mai visa sau sictirită de joaca unsuroasă cămașa mea de copil nu crede în suferințe creatoare sau în moluz literar adunat în volume nici în purgatorii de oase sau în peronul redemolat-orb de singurătate există ca un mozaic din care înfloresc trecător peluze parfumate cu oameni cu glasul lor redevenit umbră într-o bibliotecă a maturității și m-am jurat pe viață astâmpăr neînțeles nebună mă vei crede îți voi șopti în taină culori nu-mi lua greșeala drept pedeapsă vrând să mi-o plătești decât să râzi de alții mai bine… vino dar aici lângă mine ai răbdare și ascultă ce-ți voi spune ziua aceea nu știu de mai ții minte când toată sfiala în vinuri am tot pus-o cămașa mea de copil răpită s-a-ntors acasă unde scorțișoara fluorescentă acoperă orezul cu lapte pregătit de mama care m-aștepta nerăbdătoare să-mi închei fuga de copilărie am auzit poetule că micile bucurii le transformi în intime sărbători că anii scurși au îngropat durere amarul a rămas mă dor cuvintele se-adună călătoare primăveri cu doruri simple îți scriu acum pe-un ton ce nu mi-l mai cunoști îmi controlez și mersul și atunci când mă opresc mărunțișurile-mi scapă ca suspinu-n colț de suflet optimistă nu pentru ziua de azi ci pentru cea de mâine cuvintele ce-ți vor fi de vreun folos le-nchide în pivnița minții socoteală să-ți dea poruncindu-le îți vor vorbi |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate