Vântule

Vântule! Când tu bați lin,
Săruți fruntea florilor,
Porți zborul albinelor,
Fluturi părul fetelor,
Și poalele fustelor,
În vârtejul horelor.

Dar când te-ntețești mai tare,
Apleci floarea câmpului
Și aduci din depărtare
Frunza și murmurul codrului.

Vântule! Când furia te cuprinde,
Trântești porți și trântești geamuri,
Iei în zbor tot ce poți duce,
Și faci omul să se-ascundă,
Pomilor le rupi din ramuri.

Vântule! Tu porți în zbor,
Pe aripa ta imensă,
Păsările cerului, murmurul pământului,
Și izbânda visurilor omului.

Și cu toate câte faci ,
Bune, rele, vântule ,
Fără tine nu au farmec ,
Parcă anotimpurile.

De-ai avea grai să vorbești,
Pe unde străbați pământul,
Câte? N-ai avea a spune?
Și ar mai fi cineva oare?
Să te-n treacă-n asta lume 17 –05-1989: