agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-08 | |
Moto: Pe note de flaut susură izvorul,
Într-un mod alert și nemaivăzut; Iar natura toată parcă sună dorul Tinereții mele, care a-nceput! Simt… și știu că renasc! Totul din jurul meu se preschimbă în neant, din care, încet, încet se formează lumea. Mă simt năpădită de fiorii lucrurilor noi pe care abia acum încep să le descopăr. Senzația, intuiția mă conduce înapoi în timp, în perioada copilăriei, când totul de-abia se construia în sufletul și cugetul meu. Natura era un miracol, existența omului era de nedescifrat… Lumea se învârtea în jurul meu, iar eu o prefiguram într-o linie cât se poate de paralelă cu viața mea. Revin sentimentele de copil. Sunt naivă… Oare anii trăiți până acum, și care păreau că duc spre o maximă obiectivare, au fost doar o spumă? Totul a fost doar un vis… sau probabil o premoniție a ceea ce voi deveni?! Oare nu acum trăiesc un vis? Nimic nu mai contează… Totul se vede printr-o ceață de nedescris pe care o voi tăia… cândva… Dar totuși, ce văd?… o somitate de lucruri ciudate ce mă atrag ca un magnet spre a le putea lăuda misterul. Mi-am luat lopata și pornesc să dezgrop Lucruri acum magice… pe care le ignoram, îngropându-le undeva, în subconștient, tocmai din cauză că nu le puteam concepe o explicație logică. În creier am un amalgam de idei, ce ajung după o vreme să se bată cap în cap. Trebuie să mă adun, să regăsesc în mine părticelele ce plutesc, și să le lipesc, alegând doar un drum,… o personalitate fermă și rotundă. Momentan, am 18 ani și, asemenea unui copil, nu am un scop vrednic și sigur!… Să fiu oare romantică? Ah, în trecut ce-aș fi respins acest gând; Dar acum… acum… Am ajuns să iubesc luna plină, cu care deseori mă identific. Marea învolburată trezește în mine cele mai năvalnice simțiri… aprinde un foc mistic ce nu se poate stinge așa ușor. Râurile curg, ducând cu ele gândurile mele… Aș vrea… aș vrea să-i cânt pădurii; iar nopții să-i cer în dar multe stele cu care să vorbesc. Oare putem auzi glasul astrelor? Încep să înțeleg și păsărelele ce încântă razele soarelui… Razele soarelui scaldă în mii de steluțe nisipul de pe plajă… Plaja este stinsă și spălată de valurile mării… Noaptea marea este luminată de lună… Luna, cu zgomotul ei mut cântă dorurile mele… Tot ce vreau este să cânt, luându-mă la întrecere cu vântul; să fug… să simt cum libertatea îmi crește adrenalina în vene… Da… mă voi bucura de perioada aceasta când soarta îmi surâde. Lumea capătă alte aspecte în ochii mei. Mă voi maturiza… copilul din mine a atins acum apogeul fericirii sale,… urmând să se stingă treptat. Dar mereu va rămâne o părticică din el în mine! Ciudat! Este chiar iarnă: anotimpul în care m-am bucurat de primul dar primit de la părinți: viața… Îmi tresare inima… Simt că această șansă nu o voi mai avea niciodată. TOTUL se regrupează armonios… și știu că de-abia de-acum încep să trăiesc cu adevărat… Acum, eu… pe veci……RENASC !!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate