agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2523 .



Divina Tragedie
poezie [ ]
Cantul I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pro memoria ]

2004-03-25  |     | 



CUVANT INAINTE*


În spațiile Revistei Transilvania o să regăsiți, într-un serial poetic, capitolele unui interesant volum liric, în lucru, care are un titlu incitant: "Divina Tragedie".
Autorul, Adrian Erbiceanu, ne face părtași și martori la o mini-replică modernă și actuală a unei celebre creații dantești - "Divina Comedie". Poetul ancorat în alt spațiu istoric, cu o altă atitudine, având valențe civico- literare, dorește să ne convingă, că oferă un registru poetic aparent facil și totuși distinct, încărcat de formula intimității poetice. "Divina Tragedie" este un periplu dintr-o epocă apusă, spre o epocă revolută, dar plină de sechelele tovărășiei politice. Mai mult, suntem puși în fața unui rechizitoriu cu formule estetice. Erbiceanu nu uită în jocul poetic să presare judecăți cu valabilitate universală.
Părăsind cetatea-i de fildeș, poetul se încumetă să coboare în vâltoarea vieții. Partizanatul politic și filosofic este regăsit aidoma creației lui Dante, a lui Hugo și Tolstoi și nu în ultimă instanță creației eminesciene.
Erbiceanu ne poartă în somptuoase habitaturi istorice, transpunându-se în diferite ipostaze, de multe ori comune și nouă, alternând, când pătimaș, când indiferent și rece, când om, când în haina luceafărului. Cert este un lucru: creația lui, derulată în cele XIII capitole, ne întărește convingerea că suntem practicanții expresiei libertății.
Personalități cunoscute politicii și istoriei noastre sunt zugrăvite de cronicarul-poet, oferindu-ne o litografie a comportamentului uman.
Versurile, uneori prozaice, au virtuți plastice, fiind adevărate spații scenografice care își așteaptă actorii.
Fonetismul versificatorului poartă aceeași amprentă dinamică.
Perechea poetului "Divinei Tragedii" se dorește a fi un vizionar. Poetul nu ezită să folosească în versificație tente burlești, tonul popular sau cel elevat, cum nu ezită să pigmenteze creația cu geologicul cuvintelor.
În tot acest peisaj transcendental Erbiceanu folosește temele și pentru o radiografie a moralității societății. Simbolurile dau eterogenitate volumului "Divina Tragedie", dar și o factură parnasiană savantă. Astfel, "Divina Tragedie" devine tragedia cotidiană.

D.Popescu

*Text integral (Revista Transilvania, I/2004)



DIVINA TRAGEDIE

Cantul I**


E-o noapte ca și altele. Sau, poate,
Grav, speriat de glas de cucuvele,
Cercam, în van, s-o dau pe jumătate,

Spre relaxarea gândurilor mele,
Când mintea mea, prin ea desferecată,
A constatat că noaptea n-are stele..

De-așa întunecime-vinovată,
Cu ochi codoși și gata să împungă,
Inima s-a oprit defibrilată.

Dar până unde poate să ajungă
Acest izvor de pură nebunie,
În noaptea care se vădea prelungă ?

Păream o-ntrunchipare de stafie,
O umbră, ca un cerber care latră,
Intr-un acces de aerofobie.

Abia atunci dublura-mi idolatră,
Epuizată de alergătură,
Căzu, împiedicându-se de-o piatră.

Târziu, când, revenit din căzătură,
Ne-ncrezător îmi pipăiam "divanul",
De spaimă mi-am pus mâinile pe gură:

Ce-aduce clipa nu aduce anu' !
În fața mea, ca revenit din vise,
Stătea înțepenit G.Topîrceanu.

Citind îngălbenite manuscrise,
Într-un delir de mută admirare,
I-am fost căzut în brațele-i deschise.

(Majestic, gestul de coabitare
M-a-ncredințat, sub negura adâncă,
O poliță că am de-asigurare.

La urma-urmei, adormit pe-o stâncă,
El l-a urmat pe Dante Alighieri
Pe drumul ce-l mai ține-acolo, încă.)

Surprins de mizele asocierii,
-Și-nchis în gândurile ei meschine -
Nedumerit și-n spasmele durerii,

Machiavelic s-a uitat la mine:
-"Ce Iele ți-au sortit să vii încoace,
Și cine te-a trimis la mine? Cine ?"

Plăpând - ca puiul proaspăt din găoace,
Care se-ncurcă încă pe picioare -
Făcui ce fac atâtea dobitoace,

Când noaptea sunt pierdute pe cărare.
Surprins, atuncea realiză Maestru'
Că sunt și eu o "umbră" gânditoare

Și c-am ajuns până la el pedestru.
Ințelegând că n-am făcut-o-n glumă,
De pe tăcere ridică sechestru' :

-"După cum văd, străine, ești din humă !
De ce te-nvârți prin noapte, cum fac furii,
Când, între ei, de foame, se sugrumă ?"

-"Maestre-am zis, surprins, din colțul gurii-
Aceste locuri nu-mi sunt cunoscute
Și nu-s pornit pe semeni să-i înfurii;

Dar nu găsesc pe nimeni să m-ajute
Să ies din nesfârșitul întuneric,
Lumina iarăși fața să-mi sărute..."

Străfulgerat am fost de-un râs homeric:
-"Pe unde mi te crezi că ești băiete,
De te învârți prin spațiul ezoteric ?

Ai scris și tu vreo două-trei versete
Și crezi, deja, că poți vedea "Lumina",
Când tot ce-ți stă în față-i un perete ?"

Nepricepând de unde-mi scoate vina,
Descumpănit, alunecai pe spate,
Că-n pieptul meu se cuibărea anghina.

Imperceptibil, gânduri vinovate
M-au cotropit. O forță ireală
M-a rupt din mine și din realitate;

Departe, ca o mână virtuală,
Trasându-mi calea mea ispășitoare,
O creastă se-nălța spiroidală,

Ca într-un joc ascuns, de ursitoare:
Doar eu și muntele ce-mi sta în față -
Poveste, nicidecum întâmplătoare.

"Stăruitor cum sunt, e-o flecușteață,"
Mi-am zis, cu mâna strâns ținând de rampă -
"Ajung acolo până dimineață!"...

Sus pe-nălțime pendula o lampă...
Iar eu, pornit cu forțe înnoite,
De bucurie n-am avut o crampă !

Entuziast și-atras ca de ispite
Pornii să mă îndrept către coline,
Urmat, bizar, de vorbe tâlcuite:

-"Pe cine vrei să păcălești? Pe cine?
Câinii trezind, cum bați din poartă-n poartă,
Cum vei scăpa de haita lor, străine?"

Eu către el : -"Mi-e judecata dreaptă.
La ce-aș putea râvni în miez de noapte ?"
El mie: -"N-ai habar de ce te-așteaptă !

Nu-i ăsta drum de miere și de lapte!
Stârnești, fără să vrei, o odisee,
De te pornești, grăbit, spre miazănoapte,

Când noaptea-nvălurită nu se-ncheie".
I-am râs în față, ca de-o glumă bună,
Pornind-o, manifest. Ca pe-o alee.

-"Nu-ți pune viața pentr-un vis, arvună,
Tot ce ajunge, sus-acolo, moare!"
Atâta a mai apucat să spună

Și drumul îmi fugea pe sub picioare...


**Capitol revizuit












.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!