Aș admira cu osebit nesaț
Splendoarea ochilor ciocolatii…
Dar mi-e că poate sunt furați
Și întrupați din ierburile mării…

M-aș cufunda ca într-o adiere
De vânt, în buzele-ți de miere…
Dar poate nu mi-e dat să simt
Dulceața perfecțiunii unui sfânt…

Și te-aș sorbi pe toată-ntr-o privire
Din ochi scăldați în dor și în uimire…
Dar dacă tu nu mă iubești – nenorocie! –
Cum aș putea să sper în fericire?!