Eu pentru tine mă rog acum, natură

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Și pentru tine, eu mă rog natură,
Să supraviețuiești în lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-și mai rămână falnici codrii înalți,
Și verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-și piardă mirosul,
Și minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ți rămâie.

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Și pentru tine, eu mă rog natură,
Să-i ții în brațe, pe cei ce te iubesc,
Adevărați prieteni să-ți rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Și trecătorul să uite să mai plece,

Iar copilași fugind, după mici fluturi,
Picioarele cu rouă să le spele,
Și atunci când cad, împleticiți prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu-i asfalt, e iarbă și e rouă.

Stau în genunchi, în iarba înaltă,
Și pentru tine, eu mă rog natură,
Să-ți mai rămână mare a ta putere,
Să poți să lupți, cu cei ce rău-ți vor,
Și nu înțeleg că tu ești o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca și mine,
Copiii, nepoții și stră și strănepoții,
Din generațiile ce vor să vie.
23 –05 -1992