Păsările

Să zboare pasărea Feonix
(Oare o veni de la feon, numele ei?
Dar daca ar fi așa, ea ce usucă?
Părul de pe umerii lui Dumnezeu?),
Să se urce pe Olimp,
Sau pe Ceahlău,
Sau în vârful Everestului
Și să ne aducă de acolo
Nu focul,
Prometeu s-a ocupat de asta,
Nu moartea,
Dumnezeu a avut grijă,
Nu iubirea,
A existat Isus;
Să ne aducă pasărea de acolo
Răspunsul la întrebarea
„Unde se termină Cerul?”
Că ea sigur știe...

M-a chinuit dintotdeauna
Ispita întrebării acesteia
(Aș mai avea io niște kestiuni
de lămurit, ca de pildă
Dacă sunt în stare să zbor...
Așa cum știu să fac în vis.
N-am încercat. Că mi-e frică.
Dacă în vis sunt mai ușor ca aerul???),
Și iată de ce m-am făcut
Crescător de păsări Feonix.
E greu să crești așa o rasă de păsări.
Am o groază de prieteni care cresc porumbei
Și i-am întrebat cum e la ei.
Mi-au zis. Mi s-a părut ușor.
Mai am alți prieteni care cresc corbi.
I-am întrebat și pe ei.
Mi-au spus. Mi s-a părut ușor.

Pe lume suntem doi (din câte cunosc eu)
Care creștem păsări Feonix:
Iubita mea
Și cu mine.
Ea… este la început. Îi mor puii
Încă din ou. Dar ea spune că peste puțin timp
Așteaptă momentul când primul ei pui viabil are să spargă
Găoacea.
Cică deja lovește cu ciocul.
Eu o cred.
Am de fapt... încredere
În ea.

Cât despre mine…
Am crescut mii de păsări,
Le-am crescut,
Le-am învățat să zboare...
Le-am trimis după răspunsul la întrebare.
Nici una nu s-a mai întors...

Am uitat să vă spun,
Păsările astea ale mele
Îmbătrânesc și ele
Și dispar. Așa fac ele. Nu mor.
Ele dispar pur și simplu.

O fi cerul atâta de departe
Încât să se piardă ele,
Pe drum?
Or fi găsit răspunsul la întrebare,
Și acum sunt cu toatele în vreo
Deltă de dincolo?
Sau, și asta sunt cel mai înclinat să cred...
Au găsit răspunsul,
Au venit cu el înapoi...
Și or fi puii cei noi care îmi ies acum din găoace????