Clipele mor
când sună-n zadar clopotul
din turn
lacrimile seacă
undeva dincolo de cristalin
luna devine hipotensivă
și adună măcieșe pentru
ceaiul băut la ora cinci.
Norii deschid ochiul inimii
și soarele
cumunte
pătrunde-n el cu amintrirea-n mână.
Orele cad fluturi negri
pe neaua caietului
când încerc să te sculptez din vis
cu firave flori.
Nu vreau să te rănesc
mă tem că te-aș putea zgâria
cu petala cuvântului
și cu o piruietă
mă-nșurubez în mătasea somnului
căutând căldura gândurilor tale
îndreptate de undeva
chiar acum
spre leoaica din mine...