Dumbrava troienită

În dumbrava troienită,
Cu zăpadă și ger mare,
Ne-am pus gând la o plimbare,
Mai din vreme plănuită.

La margine de pădure,
Lîngă lacul înghețat,
Cărăruia șerpuită,
Pașii noștri a purtat.

În ecou de vorbe dulci,
Și calzi aburi, împletită
Sărutam fără nesaț,
Gura-ți rece și flămândă,
De-un răsfăț neînțărcat.

Îmi erai atât de drag,
Când mai strâns la pieptul tău,
Și privirea-mi întrebai,
Oare ? te iubesc și eu.

Și cu fața-n sus la cerul,
Ochilor senini și mari,
O crenguță troienită,
S-a rupt și ne-a botezat.

Dar o umbră trecătoare,
Ne-a făcut să tresărim,
-Uite-o barză ! -Nu se poate,
Acum iarna, pe ger plin ?

Dar așa a fost, sărmana,
S-o fi rătăcit de cârd,
Și-a rămas ca să ierneze,
Pe la casa vreunui om.


Și-n dumbrava troienită,
Veseli ca îndrăgostiții,
Ne-am trezit priviți tăcut,
De un grup de trecători,
De pe malul celălalt,
Ce priveau întrebători…
Iarna-n ger la sărutat ?
Și mai au și păr cărunt,
Măi !!! Ce vremuri dulci mai sunt.
20 –01 –2004.