Sunt un golan sub cerul îndrăgostit la linie de mare. E tot ce poți spune? E singura descriere posibilă a fericirii pe care o adopt și o hrănesc direct din sfârcul cu cercel. Dacă sunt fericit nu mă poți face fericit. Recunoaște. Ai momente când o iei razna. Pentru o clipă era cât pe-aici să te cred. Să te felicit. Doar pentru o clipă când în picăturile de rouă ce îți cad din pizda modern excitată, s-a reflectat ușa de la intrare și a apărut adversarul cu părul explodat sub presiunea șampaniei. S-a terminat cu absența. Apoi au atins pământul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi prea simplu dacă s-au spart. Mai vreau o dată și încă o dată. Până la capăt de această dată. Așa stau lucrurile în fiecare zi și mă prinde noaptea pe cărarea părului tău ce încă mai visează la chiloți. Poate nu te gândești la asta. Poate nici el nu se bucură de libertatea de a visa la perechea regală. În castel s-au aprins luminile din marea sală. Se repetă în draci momentul ceremoniei. Puiul de leu apare cu revista porno pe cap. Sunt implicat în rolul de vedetă câștigat. Femeile își întind mâinile spre locul în care ar trebui să mă aflu. Chiar între părinți. Pe sudura fină dintre ei. Voi fi înghesuit ca de fiecare dată când las totul în seama rudelor. Ar trebui să te calmezi. Atâta timp cât cercetările continuă, nu ai motive de îngrijorare. Și dacă îmi vor găsi trupul și se vor mulțumi cu el? problema e că am uitat. Chiar nu îți amintești unde l-ai lăsat. Deja e târziu. Vaporașul de agrement s-a scufundat trăgând în vârtej, după el carnea mea încercănată. Nu mă pot prezenta în această stare. Vreau să mă feresc de bârfe. Dacă mă dau un pas sau doi în spate mă voi admira pe mine cum te fut. Dar nu te gândi la asta. E problema mea. Vroiai să mă întrebi ceva? Da, cum te-ai rătăcit? Am urmat panta curentului care m-a purtat. Pe curcubeu răsăriseră câteva stele. Părinții s-au privit cu dragoste pentru o clipă și le-am scăpat din atenție. Asta a fost tot. Nu îmi trebuie mult să mă rătăcesc. Și apoi a mai fost comportamentul ireproșabil al mamei. De o viată, de două, de trei, din totdeauna închide ochii la unele chestii. Așa a fost mereu. Știe că îmi place. Nu exista nici un cadavru și tot ce nu există merită inventat și ascuns în timpuri mai blânde. M-am simțit obligat să fac asta. Rămăsesem dator algelor și plantelor de pe fundul mlaștinii. Iar sunt praf la margine, departe de spațiu și de îndatoririle zilnice. Târât de vârtejul gros al speciei. M-am plictisit de toată vrăjeala asta pe care o întreții ducând de zgardă puiul de leu. Mai bine te-ai uita pe revista porno și așa înțeleg că nu îți mai pasă. Răsfoitul îți va da un aer sincer distant. Mi-am amintit de asta așa, când te așteptam în stație cu vrabia ciclop pe sârma din mână. Nu aveam bani pentru doi ochi. Așa că vânătorul a păstrat unul ca pe amintirea unei iubiri lipsită de priviri. Ciripitul îi scăpase deja, înțepenind definitiv chiar în fața ciocului ca un sunet constant ce începe să semene cu liniștea. E un moment solemn. Cel al dăruirii. Totuși, nu îți pot reproșa totul. M-ai ajutat să împing barca în mlaștina și să ambalez cadavrul. În staniol se reflectau stelele. Luna era dincolo de verdele negru și înnoptat al copacilor din pădurea învinsă și ea de umbra ta. Apoi ne-am abătut de la drum. Ca de fiecare dată. Soarele era la apus scurgându-se de pe structura metalică a podului de deasupra noastră pe staniolul înroșit de deasupra mea. Știam amândoi că este pentru ultima oară când facem asta. Ne confruntam tot pentru prima data cu o astfel de îmbrățișare separată. Ruptă în două. Adversarul ne urmărea din frunzișul răpus de razele ascuțite ca niște lamele pe care se mai vedea încă sângele cerului. Eu, cuminte sub staniol. Ea lingând ciocolata de pe partea cealaltă. Atunci s-a auzit explozia șampaniei. De ce faci asta? De ce faci scene? Problema e ca până și tu știai că nu mă mai doare nimic. Pe asta mizai. Pe adevărul nearticulat al cadavrului. Durerea nu există dacă este mută. Astăzi e rândul unei nopți liniștite. Prima noapte liniștită. Nu poți face prea multe cu un cadavru. Poți alege pentru el. Vreau la soare. Vreau să stau la soare. Scoate-mă la soare. Du-mă măcar sub candelabrul din sala de ceremonii. Pentru ei nu mai contează. Pentru tine sunt doar un ciudat. Un sentiment ciudat. E tot ce sunt. Încă mă caută, deși am fost aici tot timpul, deși am fost cu ei. Cu ei în gând. Dacă fac asta nu mai e nevoie de nici o explicație. Înseamnă că îmi place. Și ei știu asta. De asta mă caută. Sunt agitat și nu o să mă potolesc. Simt în genunchii pe care nu ar mai fi cazul să îi simt. De ce mi se întâmplă tocmai mie așa de fiecare data când nu vreau să fug. De ce îmi vine? Chiar și în imposibilitate. Dar nu mai e cazul.