poveste tristă:
cine mai poate-asculta nu-i încă istorie
cine mai poate cânta mai există

de sub tâmplele unui taur mitic
îmi cresc coarnele
să izbesc secularii copaci până la celuloză
(putrede frunzele găunoase trunchiurile sterpe rădăcinile)
gândesc în poezie trăiesc în proză

a mic de mână A mare de mână
a mic de tipar A mare de tipar
(caligrafierea vieții e variată:
unii scriu litere drept alții
au scrierea ușor înclinată)

Times New Roman
Times New Uman
Times New Etic
Times New Estetic
și am putea continua
să descriem cu A
infinitul

să facem să facem statistici –
statistica e o știință pozitivă în plină glorie
avem 6 miliarde de litere A –
cel mai monoton alfabet cunoscut în istorie

am 12 miliarde de mâini, 12 miliarde de picioare
și-un singur ochi
deschis în afară – ca melcul – în afară
(seci cochiliile scârboase dârele nici un sens)
sunt greierele miliardelor de furnici de povară

pe coloana mea – stâlp de înaltă tensiune fatal
pentru iluminare
vin ciorile să se odihnească și se înalță porumbei
(jumulit penajul neputincios zborul văzduhuri moarte)
aceeași formație de zbor: 3 – mereu trei

cine se mai poate închina mai există
cine mai poatea iubi nu-i încă istorie –
poveste cristă