Copil fiind cautam
copacilor ochi.
Cineva imi spusese ca plang.
'Imuni la vorbe?!'
mi-am spus curioasa
intr-un tarziu.
Am batut cuie pe ici colo,
in scoarta lor groasa;
vazand ca plang ma simteam ticaloasa...
poate a il mai rastignisem odata odata
pe Iisus.
Si plangeam o vreme,
dar nu-si aratau ochii.
O luam de la capat.
Si iata o viata de omorat mantuitori,
ma plans si eu de cateva ori.
Acum ajunsa la capatul lumii
cu mainile pline de sange,
m-am asezat in fata unui copac
pe o banca.Si privind in gol,
am gasit un ochi care ma privea
din scoarta lui.
Tremurand,uimita
m-am apropiat...scoarta era plina de ochi;
si ma priveau cu candoare...
se-asteapta sa-i omor oare?