Incaruntim, iubire, prea multa-nsingurare,
pedale rostuind in gol mersul dibaci,
calcind trup desuet, temindu-se ca moare
seninul intruparii oceanelor de maci.

Corfindu-se-n precar aluneca din plop
retina – cristalin fior in insistenta,
crenguta infrinind trairea in galop
sub margini de-nfrunziri scornite din dementa.

Si freamatul surpat in limite sonore
’n-adeziunea fricii mirindu-se cind, cum
inlantuite-n friuri pirdalnicele hore
porneau detonatorul oftatului in drum.

Ne mai spalam, nisip, in albie de soarta,
tulpinile de roze glumind ostentativ
pe foaie scrijelita suflarea ce o poarta
prin aula naturii croita evaziv.