Noaptea s-a lăsat când a avrut ea.
Cu târziul mi-am șters vulturii de pe frunte.
Mi-a crăpat în talpă zeul;ochiul vederii mușcând
orizontul.
În două m-am rupt să-mi amintesc cum era amândoi.
Sensul răpus
sta
răpunerea la un pas
din vulturii frunții își desluși
fluiere noaptea.
Printre noi zbura rotundul suprivirii.
Zeul supuse noaptea de căpăstru în sensul uitării.
Curând orizontul
sta
cerșit.
M-a-nverzit!