într-o mare de trecători grabiți ai străzilor mult prea pustii,
alergând în urma mersului noului suflu
pierdut totusi ieri,
nu mult dupa 12,
cand ai asteptat linistit la coltul indicat,
ora stabilita atent dinainte,
acea intalnire care avea sa fie
cea dintai intersectare cu cineva sau ceva.
mai bun decat tine.

ce ironie,
sangele, in sfarsit,
iti curgea in vine fara sa stii,
mintea, suprasaturata de rotirea
neincetata a acelorasi ganduri-
piedute-n latenta somnolentei fiintei-
rasucite inepuizabil in toate sensurile atribuite vreodata,
a putut sa exprime fara a scrasni,
cu siguranta aceleasi ganduri, sucite un pic,
pe ultima fata ramasa;

imbatat de ideile descoperite
le-ai trait si simtit ca si cum un influx,
de ceea ce numeai viata,
te-ar fi cuprins, aglomerat si supraexcitat,
umplandu-te pana la refuz,
cu acele coduri,atat de simple, insiruire perpetua
de combinatii ce pareau infinite.

te aflai din nou in fata tuturor posibilitatilor,
puteai deslusi, amagi, gandi , primi
indeplinindu-ti functia de interpret al propriilor trairi.

dupa un timp parerile s-au impartit,
gandurile s-au netezit limpezite,
ai primit tot ceea ce puteai sa primesti,
ai inteles, din imaginile imprumutate.
mai bogat cu un gand,pe care-l
vei intoarce pe toate fetele
usor atribuibile sub toate reflectoarele
la care vei avea acces,
pana-l vei uita ca pe ceva firesc.

ai pornit din nou prin propria-ti ceata,
rumegand amintirea acelei copilarii traite demult-
amalgam al cinismului si tristetii-
sub splendoarea unui simplu "a fi"
a aceluia ce nu avea nevoie mereu de cate-un gand,
pe care sa-l tot intoarca la nesfarsit,
pe toate fetele pentru a simti,
sangele curgand prin vene fara a sti.

ai sa mai mergi un pic printre oamenii pustii
datorita erorii unui cod voit simplu, ce ar trebui
sa-si pastreze insusirea combinatiilor aparent infinite,
dar pe care tu nu mai stii cum sa-l scrii,
punctual, te vei afla la vreun colt,
poate chiar maine, undeva pe la 12,
pentru a invata spre a uita,
despre cum sa te-ascuzi de golul din lipsa ideii,
manipulare a limitelor propriei constiente
ajunsa la capatul a ceea ce ar fi putut deveni.