În ochii tăi mijea lumina laptelui
Care încă nu se prefirase din iarbă,
În plus se cunoștea și reflexia jinduirii mele după infinit
Iar pe pietrele din jur (Stonehenge care nu se închegase încă în mit)
Druizi cu bărbile înnodate printre mărăcini
Ne vegheau dansul ritualic
Sub răsăritul de soare paștișă după Monet.

Mi-ar fi plăcut să îți spun că mai am runele din ziua aceea,
Că miliarde de generații de licurici nu s-au stins
Ca și cum n-ar fi fost vreodată. Că noi suntem aidoma
Acelora despre care tocmai am vorbit.
Dar nu e așa.
Eu port blugi negri și ochelari
Și n-am avut ursitoare la botez
(și poate tocmai de aceea poteca îmi joacă sub picioare -
Drum de om hoinar cu destin cu ițele deșirate aiurea)
Iar pe tine te visez mereu cu carnea arsă de lumină
Și părul răzvrătit.