prea multe litere butonate
pe aer si un nimic pentru posteritate
burdusit cu mesaje subliminale
autoportrete stangace ale femeii-barbat-femeie
cunoscatorii si-au tras apele peste spate
ca pe un zavor cu multe prea multe usi fortate
tatuandu-si nemurirea sufletului pe coapse
cu simboluri chinezesti si tacamuri de argint nefolosite
anatomic vorbind sangele albastru e murdar
iar noua ne-a fost dat norocul de a-l avea
si nesoarta de a ne scutura de el

la naiba
nu mi-a spus nimeni ca am gene atat de lungi
cateodata iti ajung la buze cand te sarut si
tu le scuipi confudandu-le cu firele noastre
legate de maini si de picioare cu care
ne manevreaza Dumnezeu demonstrand un simt al umorului
mai acerb ca starea vremii

toaaaaaaaaaata lumea in vagoaaaaneeeeeeeeeee
sze-ret-lek
sze-ret-lek
sze-ret-lek

legati acolo sub ritmurile nebune ale rotilor
impodobite cu floricele si panglici pentru ziua
despartirii noastre sfasierea noptilor
sze-ret-lek
sze-ret-lek
sze-ret-lek
ne sta bine iubindu-ne asa sfasiati
si fara creioane
desi asta e un consens
dpdv al posteritatii


trenul acesta are atatea triolete
(sze-ret-lek
sze-ret-lek
sze-ret-lek)
si toata simetria se duce la naiba
intr-un intreg in care intru peste tine
unde n-ar trebui in suflet soar doar
la baie si ne zambim complice

si zboara toate animalele de plus din geamuri de tren
lovind pamantul cu acelasi zambet cusut
ni se va rupe intregul agatat de ceva buruiana
sau in gura unui motan animat si putin ciufut