Mi-am picurat pe buze tăcerea ta
și colții tăi mândri mușcară din ea
și visul meu gol pe picioarele tale
urca fără glezne, încet pe covor

boi mici stelele
însingurate multiplu
așteptânde
trăgeau la carul meu
trăgeau de tine
la tine
n-am izbutit să-ți fac semne
pământul tău atât de ars
deja
de cioplit
deja
mă-ndrăgostisem
deja
de chipuri ghicite
în desene crăpate
pe piatra gândului tău
amorțit
de tăcerile mele
suferinde
de dragoste mea cu două tăișuri
ce tăiase în tine propriul meu drum
de vise
necunoscuții iubirii
își făceau și ei semne
ridicându-și inima
a
recunoaștere...

aceeași agonie,
fără extaz...