agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-11 | |
E toamna.
Trec tot mai des prin frunzișul cel veșted Din fata unei singuratice bănci… Si calc apăsat , fiindcă nu-mi pasa De banca aceasta banala si veche Cu-amintiri De iubiri Si tristeți nepereche. Dar de ce mă opresc? De ce nu mai pot sa pășesc? Oare cine mă strigă? Sunt singur Iar aceasta-i băncuța iubirii dintâi!... Totdeauna treceam! Acum ce-i? Cine-ndrăznește sa-mi spună tocmai acuma: „Ramai!” De ce sa rămân? Nu am atâta putere. Amintirile încă mai dor! Orgolii rănite, prestigii lezate, Promisiuni încălcate… NU!!! Nu rămân Să și mor! Dar ce dulce e șoapta! Neîndoielnic sunt prea crud cu ea! Si dacă rămân, cui ce-i pasa? Ba chiar mă așez! Uite-așa!!! „Ce mai faci, cum o duci?” O aud din nou pe acea cineva Probabil adânc cuibărită In inima mea… „Mulțumesc! Mă descurc!” Ii răspund într-o doară; Dar o boabă de rouă Printre gene coboară Face-un salt Si cade în gol pe o frunz-aurită Ce stătea nemișcată Lângă mâna mea. Sfioasa „copila bătrână” Era ațipită. Acum s-a trezit. Fâstâcit-a zâmbit, S-a scuzat Si a dat Sa-mi explice Ca de fapt Din greșeală-o găsisem acolo… Obosise în lungul ei drum Si voise sa stea doar o clipa, Să-si tragă cumva sufletul… Acum, gata! Dorește să plece! „Ce păcat! Hai, te rog, nu pleca! Suntem două frunze căzute De pe-aceiași crenguță de aur, Intr-un hău necuprins și ostil, Presărat cu tentații, Cu falsă iubire Si lacrimi!...” „Nu, nu pot sa-ndrăznesc! E târziu! Timpul meu a trecut! Mă grăbesc!... Efemeră sunt eu Dragul meu! Nu fi trist. Tu ești zeu! Altruist , Poți oricând Reclădi viața ta! Doar acum ti-e mai greu! Și apoi…nu uita Ca pe-aceasta băncuța , cândva, Cineva Ce ședea Pe picioarele tale, Cu parul căzut Și fruntea spre cer, Ti-a șoptit într-un fel Necuprins, inocent și stingher Cel mai scump „TE IUBESC!”!” La o boare de vânt s-a-nălțat, Mi-a atins buzele, și-a fugit! Părăsit, Am rămas cu „TE IUBESC!”-ul pe buze, Cu ochii scăldați în luciri sclipitoare Si-o mulțime de frunze-n picioare… O „frunza”-ntre frunze!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate