Trăgând puțin de soartă,
Se fericește ticătul răcorind
al ceasurilor noastre arse de căldură.
Mai încolo, e un rest de zid crăpat în cale,
Un joc între două lumi ce antrenează
Umplerile necesare cu sentimente și idei.

Trăgând puțin de soartă,
Se plombează caria veșniciei
cu rod din instinctul nostru migrator.
Pe pământ se crește vertical, în formă de cruce,
O floare în care visele pământului dorm
Razele de soare necurtate de nicăieri.

Trăgând puțin de soartă,
Se pierd mii de nopți
în care totul se înțelege mult mai bine.
În negru surâd numai cei care suspină,
O suferință preferată plăcerii de a privi
Frunzele frământate de îngeri între degete.

Trăgând puțin de soartă,
Se amână nenăscuților dreptul de a iubi
ceea ce iubisem și noi.
Pe scara sufletului se păstreaza fericirea,
O condamnare la viața dublă ce susține
Bolta spartă între dinți de un etern sarut.

Trăgând puțin de soartă,
Se supraviețuiește în iubire
cu răsplata veșnicei speranțe.
Regretul ispitei diavolului se bate-n cui,
O punctualitate-n paradisul ce reclamă
Atingerea unei stări de totală armonie.