Dac’ai să simți și tu vreodată,
Că-ți este sufletul pustiu,
Să-ți amintești de mine-atunci
Și ai să-nțelegi că-i prea târziu.

Dacă în calea vieții tale,
Ai să mai speri cândva să viu,
Să-ți amintești speranța mea
Și ai să-nțelegi că-i prea târziu.

Dacă dorind să te ascult,
Eu mă voi face că nu știu,
Să-ți amintești dorința mea
Și-ai să-nțelegi că-i prea târziu.

Dar încă nu-i nimic pustiu,
În calea ta mai pot să viu,
Mai pot dorința ta s-o știu,
Deci încă nu e prea târziu.