anamnesis cu decolteul adânc









poemul acesta începe de unde noi ne-am oprit

începe cu vinovăția mea, cu vinovăția ta

și nu poate continua decât cu inspirata noastră poveste

unii îi spun de dragoste, alții de capă și spadă

unii îi spun de nepovestit, alții “o prea frumoasă poveste”

unii ne cred, alții ne judecă, unii ca unii, alții ca alții


poemul acesta nu vrea să fie răpus

nu vrea să fie uitat

nu vrea să fie ținut minte

ca o apă curgătoare poemul acesta ar dori să fie

prezent peste tot, dar fără putința cuprinderii

un firesc al lucrului vrea să fie

o stare de fapt

o certitudine cum este certitudinea copacului

cum este certitudinea muntelui

cum este certitudinea mării

sau poate certitudinea de a vorbi despre noi

poemul acesta încearcă să nu ucidă clipa

să o țină minte fără ca s-o ucidă

așa cum sunt ținute minte războaiele

așa cum sunt ținute minte poemele

așa cum sunt ținute minte iubirile

fără de care nimic din ceea ce ne amintim

nu ar mai fi posibil


poemul acesta începe de unde noi ne-am oprit

și ține cât ținerea de minte .