Drumul morții te îndeamnă
Să pășești pe cărămida
Ce se-afundă-n greutatea
Mlaștinii de lângă pomi.

Prin nisipuri mișcătoare,
Se ascund fiice morbide
Ale nopții însetate de lumina
Norilor din trupul gol.

Lunecând sub scoarța albă
Roșul rătăcește-n negrul
Metisajelor din zarea
Morții smulse dintre pietre.

Se ridică până-n ceruri
Zidul ce oprește viața...
Moartea, timpul și ființa
Nemuririi neîntoarse între noi.