poemul acesta a început să se scrie















poemul acesta a început să se scrie

astăzi, în jurul orelor 19


eram plecat după sifoane și după două tuburi cu mentosane

afară se înregistra un aer primăvăratec

și întunericul se pregătea să mă piardă

pe străzile doar de mine știute


doar eu mai țineam minte că pe Cuza Vodă

era sifoneria în care mi-am înghesuit

toată copilăria

două sticle de doi litri așezate-n grătare de sârmă

le duceam în fiecare înserare spre a fi umplute

nu mai sus de semnul marcat

căci altfel exista pericolul de a fi explodat

au fost câteva cazuri prin cartier

drept pentru care eram din ce în ce mai sever

ca semnul să rămână deasupra apei carbogazate


tatăl meu nu consuma decât sifon

avea nu știu ce la stomac sau la ficat sau la un alt organ

ce se termină cu “ac”

căci “ac de cojocul meu” a fost sifonul

ce m-a rupt de la fotbal sau de la alt joc

pentru a da fuga cu grătarul în mână

să prind ultimul bioxid de carbon


deci, poemul acesta a început să se scrie în jurul orelor 19

eu eram deja plecat la sifoane

chiar dacă sifoneria de pe Cuza Vodă de mult s-a închis

doar eu știam că în acel loc

în care astăzi se vând fel de fel de turcisme

mai există în perete, ascunsă, conducta

din care curgea apa în mașina cu volantă


stăteam și priveam înăuntru suspect

și chiar dacă nu mai aveam nici sifoanele la mine

așteptam să fiu strigat de tanti Olguța

“mișcă mai repede împielițatule, mă așteaptă bărbatul acasă”


la mine privea o rujată mirată și chiar contrariată

nu înțelegea de ce o privesc prin vitrină

fără ca să fac un pas și să intru

să comand un brizbiz, o brichetă, o pereche de cărți

cu femei dezbrăcate, sau orice…


eu priveam înspre conducta ascunsă-n perete

și vorbeam în gând cu copilăria mea

pariind că nu peste mult timp

tanti Olguța mă va striga:

“mișcă mai repede împielițatule, mă așteaptă bărbatul acasă”


între timp poemul acesta a reușit să se scrie

fără ca eu să fiu prezent

tatăl meu a murise de un atac de cord

fără ca să-și termine sifonul

și astfel, mi-am dat seama că toată sifoneria

și tanti Olguța

și mașina cu volantă

și tatăl meu

erau toți îngrămădiți în sifonul rămas de atunci plin


astăzi, pe când îmi căutam prin cămară

poemul ce se tot lăuda că singur s-a scris

am dat peste ei

cum doar o mașină mai poate da peste un trecător

ajuns în cele din urmă pe patul spitalului
așa cum și eu am ajuns acum

întins sub amintirile ce au început deja

să-mi sângereze vârsta

răscolindu-mă

chiar dacă mie niciodată nu mi-a plăcut

să beau nici un pahar de sifon.