un pas înapoi, o privire mai amplă




ți-am scris un început de poem
pe când hrăneam depărtarea
și-atât de aproape te simțeam
că-mi era frică să nu te ating
să nu te rănesc
să nu te închid în brațele mele

trecătorii priveau
cum de obicei se privesc făcliile
cu orizontul deschis
aducător de corăbii sau de naufragiați

acum
lângă mine îmi hrănești poemul
așa cum în Piața Publică
se hrănesc porumbeii
și eu am nevoie de depărtarea ta
să te văd, să te simt, să te prind
mistuită de dor și de nesupunere