te rog cel fără de rob, tu, atât de liber, să mă primești
în vinovăția mea, acolo,
unde nu știu decât la tine să mă duc
mi-e frig cu mâinile tale pe suflet
cu călcătura mereu străină pe cuget
ma doare și mi-e rușunie de pornitul fir de vis
din mintea ta hulpavă de lumi.
pe locul muntelui fără de rid ne stim
pe acea piatră seacă, infinit dezghiocată de gânduri
când ne uitam nimicnicia