Ne-au zdruncinat crunt armonia
Grav pângărindu-ne viața,
La loc de cinste-i mârșăvia -
Și, totuși, nu le crapă fața...!?!

Sunt toți o jalnică unealtă
A intereselor meschine,
Poporul geme, lăsat baltă,
În biruri, lipsuri și rușine.

Puțin cu gândul către țară
Au reușit să izbândească;
Doar ei, averea lor murdară,
Din chin de țară românească...

În aroganța lor tălâmbă
De piticanii sus postate
Cu gesturi de paiață strâmbă,
Ne-asigură că-s bine toate.

Copiii nu au idealuri
Legate-n ancore natale
Bătrânii noștri, valuri, valuri,
Mor triști sub cruci imparțiale...

Industria, agricultura -
Doar zdrențuiri d-experimente -
Ne dau de-a pururea măsura
"Capacității" lor demente.

Se moare nu de bătrânețe,
Din groaznică jenă mizeră,
Sub valul lor tâmp de povețe,
Când nimeni nimic nu mai speră.

Scursurile țării exultă
Și te apucă, sincer, greața
De-atâta jaf și grea insultă -
Și, încă, nu le crapă fața...!?!