Cuvintele plâng.
Le cântă sufletul a moarte...
Iar l-ai înjunghiat pe "Te Iubesc".
Era vina lui ca metafora eului tău
Orbise de lumină?

Îmi aduc aminte, când ai cuprins
marea cu brațele,
Și amândoi ne-am scufundat în ea.
Nu ai înțeles că eram claustrofobici la înot?

Ne-am fi împletit buzele și am fi respirat
împreună,
Prin vibrația surdă a pielii, paralizată de
de adâncul Nostrului.
Și-ar fi plouat cu stropi mari de dorință,
Și ți-aș fi șoptit H. i. M. a. i. ești mut de lacrimi?
H. i. M. a. i. m-ai fi uitat?

Buzele noastre aprinse nu s-au cunoscut,
Și totuși,
Îți mai simt parfumul căldurii in Eu,
Și zâmbetul tău s-a încătușat in mine.
Ești orb și surd și mut.
Și mă urăști... și mă iubești.

Și mi-e dor de noi in Ploaie!