în fiecare dimineață
mă trezesc
dau cu capul
de geam
poemul meu râde
în hohote
îi dau cu sprayul
în ochi
se învârte
ca o roată uzată
de tir
îmi propune armistițiu
și eu
vânzătorul de poeme
îl iau în brațe
îi mai dau
două castane
după ceafă
mă adap
în pădurea
de sub chiuvetă
la comerț
am monopolul
în țară
și chiar peste hotare
nu am prieteni
și tocmai de-asta
scriu
cu toții să nu închid
nu mai fac reduceri
mă îmbrac
de la second-hand
trăiesc
nu mă despart
de rucsacul meu
ghinionist
de fiecare dată
când ies la plimbare
stâlpii mă arată
cu degetul
vecinii
îmi forează
prin minte
nu le dau formula
insuccesului
cu toții mă presează
între copertele
roase
ale vreunui
catalog

(Franz Arthur își continuă nestingherit lectura; acum a scos un fel de dicționar extrem de voluminos cu marginile carmin pe care îl rasfoiește și din care decupează periodic niște imagini și pagini de text, probabil cu definiții, părând că nu aude și nu vede nimic în jur)