sa scriem iubito, poemul-tren, lipindu-si ploapele de ferestre aburite de vin rosu ca niste buze care saruta umerii mei transpirand vin rosu/ sa ne scriem iubito poemele neterminate, orasele de un rosu aprins imbratisati in fiecare gara, prinsi mereu cu gandurile la 150 de km/h pe calea ferata// ce-am facut aseara? e doar viata mea cautand un bar unde sa stea si sa-si sporovaiasca ultimele cuvinte cu un amic, eu sa am botul umed mirosind a urs care tocmai a fumat rothmans, el sa fie atat de sarac incat sa nu-i pot lua un ceai, dar o lada de bere, asta da, apoi sa facem impreuna inventarul zilelor si noptilor celebre, 24 de ore petrecute de zei, socotind, sa vedem unde oare si de cate ori ne-am pisat in bucuresti pe institutii celebre, aseara am realizat treaba asta si in ploiesti//

de fapt ne-am tinut departe de orice zgomot, ne simteam putin aburiti de vinul vechi servit la nunta, toti ne dadeau afara din baruri si ne spuneau sa mergem sa ne scriem poemele pentru iubite in alte locuri, poate in campia nemarginita pe care as vrea sa ma plimb descult cu tine intr-o vara//

apoi trenul, asta da figura celebra, doua locomotive trageau de el ca si cand politistii ar fi tras de noi sa ne ridicam de pe bulevardul castanilor si sa nu mai cantam hotel cismigiu, pe care chiar ne-am pisat in studentie de cateva ori, apoi a urmat senzatia aceea de caldura, dupa ce inainte ne fusese foarte frig/ au tras de noi sa ne ridicam de pe bulevardul castanilor, sa nu-nchidem ochii tocmai acolo si sa nu mai imbratisez in atatea cazaturi fiecare piatra si rid al trotuarului peste care au trecut tocurile tale intr-o zi de decembrie, cand era zi si nu era noapte si noi valsam pe o strada care se numeste si acum te iubesc//

da, ieri iubita mea, m-am uitat dupa tine, intrai in scara blocului si stiam ca am sa te tin minte asa, inca un sarut grabit, ceilalti nu ne asteapta, ei se grabesc atat de tare catre insula mortii, noi intram linistiti in camera cu pereti roz si infulecam prajituri, eu de la tine si tu de la mine, ne devoram, o lalea si un urs mormaind mereu psalmul nescris al mierii

ai sa razi, spre dimineata ma intindeam prin vagoane, deschideam orice ferestre si usi, stiam ca nu dormi si ca de fapt nu ma va prinde somnul, nu ma va inchide trenul si eram pregatit sa-i dau dreptate lui nichita, sa stii ca asa este, imi aduc aminte despre mine insumi cu prajituri si frimituri dulci pe piept mangaindu-te pe par si obraji intr-o casa irealizabila