agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-11 | |
Fragment de imposibilitate sociala
preludiu nici o amintire despre dragostea ta si o mare indiferenta fata de orice sunet locuri pustii, franturi de imagini au sters orice urma a vechiului meu text la orele 12 a.m.-15 a.m. pentru fiecare zi decor imagini spuma de bere in care venus face baie pelerinele lui don quijote nici o amintire suluri de hartie lucioasa desfasurate de-a valma in interior nici un sunet aici dragostea ta ar putea fi un personaj fara actori fara gesturi care de obicei sunt omenesti recuzita rochia ei roz mulată pe corp o balta de apa limpede intr-o groapa patrata cel putin pentru iluzia ca pamantul era plat ca un pat al primului/ultimului cuplu (sigur, asta ar presupune niste sunete si un pic de răbdare de care nu dispunem din lipsa-fara sa conteze de care lipsa) snopi de trestii retezate sticle de plastic fara eticheta pe margini ca sa sugereze vegetatia poteci de scanduri innegrite cu noroi si nici un scop in sine personaje omul cu steagul in mana bagaboanta care se-ndoaie la curbe vocea feminină care nu graieste nimic esential marinarul beat care si-a dorit toată viata sa joace biliard bursc deranjat de zgomotul de fond existent asemenei unui bazait în boxele scenei nascut in fine/ omul cu steagul in mana nascut el despre el insusi cu maxima sinceritate chiar daca unele randuri ar fi inchipuite e mare lucru sa navalesti in lume in aceasta forma sa-ti jelesti de la inceput vremelnicul vesmant ce se va risipi si parc-as stii fara-ndoiala cum se va intampla scandal voi creste singur ca un palmier pe tarm ma voi mandri daca din tinerete voi da cu steagul (care va creste in acelasi ritm cu mine si apoi va descreste, firesc, in acelasi timp cu noi) periodic in nisipuri incercand mereu marea iubirii cu degetul degeaba femeia-mi va naste/ degeaba mama te voi face sa suferi aproape demiurgic stiu sangele meu va umple pajistile, raurile si muntii si oceanele in purpura glorioasa si nu ma voi lasa pana ce ultimul ins nu se va scarifica (ritual necesar, ritual ideal ca si sexul) in lupta mereu femeia se va apropia va face copii, case, bomboane, biciclete pe umeri zburatoare si hohote fara rezonanța ea va fi steagul cu forma ciudată (in principiu rotunjita in carne la colturi) care ma va urma- urmarii si cand ai mei vor ajunge la lumina- dar singur voi invinge ducand steagul intens colorat mai departe cand culmea atat de aproape fuge zbor si mi se-ntoarce calc idiot pe urma lor/ voi fi batran stindardul vesel nu ma va face sa lacrimez/ voi fi obosit forma comica a crucii infipte intr-un tarziu anemic pe pamant nu ma va face sa ma intristez/ la ultimul vers iubesc planeta albastra bagaboanta care se-ndoaie la curbe când era copilă și vorbeai cu ea păstra un gest reflex se făcea că nu auzea „Poftim!?” era un fel de a spune că nu trebuie luată în grabă când a renunțat să mai poftească a devenit femeie trebuia totuși să aivă și ea câteva hobby-uri ea n-avea acum o depistezi foarte ușor, pretinde că graba are un alt farmec/ înoată într-un lac sărat grăbindu-se pentru a ajunge la scară/ se șterge cu prosopul din geanta cu fermoar dar observă ca oricare femeie că nu-i pasă de peisaj și, bineînțeles, aici se simțea admirată de liceeni și moși cu boala parkinson/ destinul îi era facil și s-a uscat foarte repede/ nu se mai grăbea era totuși prea asaltată de priviri care căutau tocmai ce acoperea-decoperea-acoperea prosopul ei hai, că sunteți infantili/ bărbații erau totuși necesari evident avea un ritm în care îi schimba dar nu putea fi o ușuratică pentru că la sfârșit căuta un scop/ finalul scopului părea însă mai mult nimerit decât cucerit. așa se face că atingând o anumită experiență a devenit o doamnă-domnișoară nu e rău a pretinde respect /bărbații sunt niște bădărani/ instinctul îi șoptea că trebuie să se așeze și ea la casa ei o dată și-o dată căci era mult mai fascinant să admire graba celorlalți sfidându-i oarecum lejer printr-un alt banal „Poftim!?” stingher vocea feminină care nu grăiește nimic esențial ce atâta nevoie de atât de multe vorbe care să mă arate oriunde m-ar fi putut căuta descoperitorii de comori m-ar fi aflat în frumusețe și în speranță sau într-o simplă privire în sus unde trăiesc fără a avea nevoie de palate de acolo mâinile mele trag totul din ce în ce mai aproape de lumină și căldură sunt de fapt zâmbetul indiferent sunt de fapt podoaba omului inexistent numai lui îi stau alături/ numai de el rămân veșnic îndrăgostită forma mea nu se află nici în pietre nici în aer nici în cuvânt etern femininul nu vorbește scindat în mine ci se unește și se împodobește de aceea nu nasc și nu fac pe nimeni nici rob nici liber când eu pentru mine trăiesc marinarul beat care și-a dorit toată viața să joace biliard pentru mine dilatarea timpului e cea mai fascinantă emoție nu mai știu ce vârstă am țin pe undeva niște acte de identificare sincer să fiu nu-mi place să mă prezint n-am cui viața mea a început foarte frumos continuarea a trans- format-o într-o mare agitată de nenorociri puține și întârziate dar intens trăite acum e bine am scăpat evadarea se petrece într-un continuu refuz de a mă întoarce nu știu în ce direcție se află începutul căci am voința să curg în timp fără să recunosc altceva decât prezentul ce obiceiuri am câteodată îmi vine o idee să fac ceva anume și după ce termin ce aveam de făcut mă obligă inspirația la alte idei aici nu mă deranjează nici dracu sunt zile furtunoase care îi înfricoșează pe alții din jurul meu/ nu îi înțeleg/ acesta e tot farmecul îți imaginezi/ că sfârșitul a trecut pe lângă tine și îți dă o putere- atât de mare să îți dorești încă un sfârșit compromis deoarece vrei să treacă iar ca să îți continui călătoria în timp ăștia se sperie ei sunt responsabili eu fiind iresponsabil pot să fac distincție între ce simt ei și nu simt eu încep să dorm din ce în ce mai puțin pentru că nu am nevoia asta sper să nu fie o boală mai specială la mine somnul e pierdere de timp doar când dorm simt cum trec zilele Text scris in colaborare cu Mihai Stan in septembrie 2002 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate