Homo sapiens nu a fost homo.
O astfel de afirmație
nu are la bază nici un fel de cercetare științifică.
Homo sapiens nefiind homo,
nu i-a rămas decât șansa de a fi doar... sapiens.
Logica, într-o astfel de formulare,
încurcă „relatarea de la fața locului”.
Nu se cunoaște,
din neatenție sau superficialitate,
numele reporterului
care a consemnat acest simplu fapt monden

Și ce dacă!
Și ce dacă homo sapiens nu a fost homo?!
Și ce dacă ar fi fost...
se poate spune astăzi, cu destulă ușurință,
cu destulă detașare...
Înțelepciunea nu trece prin sculă!
ar mai chicoti un nesimțit,
care, pentru evitarea unor noi confuzii
și cercetări interminabile,
aș putea fi chiar eu!

Prea mult ne formalizăm.
Prea multe înghițim
în numele unor așa zise „reguli de conduită,
de comportament, de bună creștere”,
pe care tot noi le-am proclamat a fi,
pe bună dreptate, de neîncălcat.

Și, dacă sunt aiuriți care le încalcă,
care doresc astfel să protesteze
împotriva interdicțiilor?!
Cu ei ce facem?!
Zdup la pușcărie! Zdup în afara societății!
Zdup, zdup, zdup! Și iarăși zdup!!!
Sunt niște golani, derbedei, nenorociți, vagabonzi, descreierați,
inadaptați, rătăciți...

Sunt...De fapt, am putea fi și noi,
ai putea fi și tu, ați putea fi și voi,
ar putea fi și ei...
Pute de a atâta putință și posibilități...
Miroase a mahala, a periferie,
a indecență, a nespălat,
a spaimă, a „lacrimă roasă de atâta durere”,
de atâtea încercări ratate
de „a intra în rând cu lumea”!

Oprește!
Nu mai am aer, nu mai am toner,
nu mai am pastă,
nu mai am cerneală, nu mai am mină, nici pene,
nici bețe de scrijelit nisipul...
Nu mai am cu ce să scriu, așa cum
nu mai am de ce să scriu,
de ce să fiu, de ce să exist,
într-o așa de mare înghesuială,
într-o așa de mare nespălată?

- De câte ori se spală Marea Neagră
pe picioare?!
- Încetează! Cine a mai văzut ca
Marea Neagră să aibă picioare?!
Poate Marea Moartă...
dar nicidecum Marea Neagră.
Marea Neagră ar putea să aibă
cel mult o negresă cu sânii cât valurile
Sau un negru cu falusul
cât catargul bricului Mircea,
reîntors cu bine din aplicația din Mediterana
Dar pe cine mai interesează astăzi
ce are și ce nu are Marea Neagră,
când mult mai tentantă este viața amoroasă
a nu știu cărei vedete
sau nebunia ce a cuprins clasa politică....

Peste tot există tot felul de homo...
Homo sapiens, homo politicus, homo lupus,
homo homo...
Și ce dacă?! Mai există și altele și alții,
mai existăm și noi,
cei îndreptățiți a fi normali!
Noi cei care facem parte
din categoria celor mulți,
a nenorociților, a sărăcimii,
„a majorității care contează”,
pentru care, „cei aleși” fac eforturi disperate
să ne reprezinte,
să țină cont de noi în conturile lor.

Mai existăm și noi, pe aici pe undeva.
Și eu și tu, fără ca cineva să ne strângă mâna,
fără ca cineva să ne întrebe
ce-am făcut toată ziua sau toată noaptea...
Partea de nădejde a societății.
Partea activă, care produce,
care susține creșterea economică
și pasul înainte,
dar nu spre acel „înainte a fost mai bine”...
în cealaltă direcție,
fără ca aceasta să însemne înapoi!
Ce ți-e și cu logica asta!
Rămânem
partea importantă a lumii în care trăim,
partea care, de cele mai multe ori,
nu este luată în seamă,
poate și pentru că deținem majoritatea
și una e să iei o rătăcită de autostopistă
și alta e să iei majoritatea populației
în mașină.

Mult mai ușor îți vine să o iei în balon!
Să o iei în râs!
Să o iei și să nu o mai dai înapoi!
Să te faci că plouă!

Să trecem mai departe....
Să nu privim în stânga sau în dreapta,
înapoi sau nici măcar înainte.
Să avem încredere în glasul conducătorului
care ne cere o nouă continuitate.
O nouă favoare, o nouă încredere,
o nouă șansă...

Dăm și noi din ceea ce ne-a mai rămas.
Din ceea ce mai ținem minte că avem,
fără a ne întreba: Dar noi ce primim?!
- Iată, prima la dreapta, prima la stânga...
mai tăiem și porcul, și găina, vaca
și berbecuțul...
creioane avem și pixuri și foi albe
cât să ne săturăm...

mai avem
printre toate aceste bunuri de larg consum
și răbdare.
Multă răbdare. Și decență. Multă decență.
Și bun simț. Mult bun simț.
Și ...dar ce mai contează,
când nu avem căutare...
decât o dată la patru ani.

Dacă femeilor le vine „o dată pe lună”,
nouă ne vine „o dată la patru ani”
rândul,
atunci când sar hulpavii să ne devore
și să ne bucure!
Să ne ia în seamă și să ne strângă în brațe,
să ne mângâie pielea obrajilor
cu produsele lor Armani, Gucci,
dar și cu mirosurile lor fine
și finețea de palme umede, moi și fără vlagă.
albe, trandafirii de parcă și-ar fi făcut transplanturi
de epidermă din popou de bebeluș.

Într-o astfel de companie
cine să mai fie supărat pe cine?!
Treacă de la noi, doar nu vom merge în locul lor,
pentru ca ei să ne ia de pe creier treburile zilei!
ne-am descurca și noi să vorbim și să ne lățim
de atâta mândrețe de interese naționale,
dar nu știm cum s-ar descurca ei
cu creșterea economică,
cu munca de jos,
căci acolo
trebuie întreținut scârbavnicul să producă,
să producă, să producă,
să avem de unde cheltui!

Trăim într-o lume ciudată prin ciudățenia ei
de a da șanse egale tuturor!
Nouă, pentru ordinea noastră întâmplătoare,
ce ține exclusiv de „capra vecinului”.
Lor, pentru ordinea exactă,
ce ține de lungimea picioarelor secretarei
și de ultimul model de mașină.

Trăim fiecare în sau din sine,
pentru ca ei să aibă unde trăi,
așa cum și ei trăiesc pentru noi,
să nu ne mai plângem, să nu ne mai văicărim,
homo sapines ar putea fi homo,
așa cum judecătorii, procurorii sau polițiștii
mai trag duble istovitoare în filmele pentru adulți

la urma urmei, suntem o țară de adulți,
ce a căzut de la etaj în mintea copiilor.